Noutăți

Dumitru Costin: sectorul de construcții nu este pregătit să gestioneze investițiile majore din PNRR și fonduri structurale

Declarația Președintelui Blocului Național Sindical a fost făcută în cadrul evenimentului cu titlul „Munca decentă ca provocare a secolului XXI”, organizată de Federația Generală a Sindicatelor „Familia” în parteneriat cu Federația Patronatelor Societăților din Construcții în cadrul proiectului „ID CARDS pentru muncă decentă în sectorul de construcții”, cod PA05/2020/510946. Obiectivul general al proiectului este elaborarea unei politici publice care urmărește crearea unui sistem nediscriminatoriu de combatere a muncii nedeclarate în sectorul de construcții din România printr-un card social pentru lucrătorii angajați, că instrument de promovare a unei agende privind munca decentă și lupta împotriva dumping-ului social. Finalitatea demersului îl constituie implementarea unui „card al lucrătorului în construcții”, soluție prezentă deja în alte state europene cu rezultate foarte bune.

Au existat și alte inițiative de colaborare între partenerii sociali privind introducerea unui card al lucrătorului după modelul italian și cel spaniol, dar, la momentul respectiv, nu exista deschiderea necesară pentru a fi sprijiniți în acel demers. Astfel că, la a doua încercare, a fost demarat acest proiect, denumit „ID CARDS pentru muncă decentă în sectorul de construcții”, tocmai pentru a găsi o soluție corectă pe termen lung. Este momentul oportun de a aborda această provocare a reducerii muncii nedeclarate prin introducerea unei astfel de scheme în lumina îndeplinirii condițiilor asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Dar, oare, este sectorul de construcții pregătit să deruleze aceste investiții în condițiile stipulate?” Gabriela Sterian, Manager de proiect

 Evenimentul a avut loc miercuri, 15 decembrie, în Amfiteatrul Woodrow Wilson din cadrul Universității Româno – Americane, fiind parte a proiectului „ID Cards pentru lucrătorii în construcții”. În cadrul acestuia, Gheorghe BĂLĂCEANU – Președinte, Federația Generală a Sindicatelor FAMILIA & Ramona VELEANU – Vicepreședinte, Federația Generală a Sindicatelor FAMILIA au prezentat perspectiva sindicală, în timp ce Cristian ERBAȘU – Președinte, Federația Patronatelor Societăților din Construcții a oferit perspectiva patronală asupra implementării unui „card al lucrătorului în construcții”.

Noi nu ne dorim ca acest card să urmeze fidel un model de bună practică europeană, ci ne dorim să reflecte voința patronatelor și a sindicatelor. L-am văzut cum funcționează, pornind de la modelul spaniol, italian, german, norvegian, cred că putem să dezvoltăm o politică publică și putem și trebuie să îi convingem pe decidenții politici că este nevoie, cel puțin în sectorul de construcții, unde există și o fluctuație destul de mare de personal, de un astfel de instrument.” Gheorghe BĂLĂCEANU – Președinte, Federația Generală a Sindicatelor „Familia”

De-a lungul anilor, partenerii sociali europeni, inclusiv în industria de construcții au subliniat, în repetate rânduri, necesitatea unei cooperări structurate cu autoritățile naționale. Este un efort comun de reglementare care poate aduce beneficii considerabile.

Este un proiect pionier, care trebuie să ducă la realizarea unei politici publice coerente pentru sectorul de construcții. Are că finalitate un produs socio-economic gândit să îmbunătățească activitatea noastră din toate punctele de vedere. Și nu doar în sectorul de construcții, pentru că poate reprezenta un exemplu de bună practică pentru toate domeniile. Dacă discutăm despre munca nedeclarată din sectorul de construcții, există o particularitate românească: având în vedere cuantumul salariului minim, care este încă foarte mic, munca la gri este un fenomen foarte răspândit. Se conferă astfel un element de legalitate, de protecție față de autorități. Și aici este foarte important să intervenim. Nu poate exista însă o politică publică fară implicarea autorităților competente: este foarte bine că partenerii sociali colaborează, că există cooperare între sindicate și patronate, însă în final autoritățile sunt cele de care depinde promovarea și ulterior implementarea oricărei politici publice. Către ei trebuie să mergem dacă vrem să ducem la bun sfârșit acest demers.” Cristian ERBAȘU – Președinte, Federația Patronatelor Societăților din Construcții

Despre combaterea muncii nedeclarate prin dialog social au vorbit Dumitru COSTIN, Președinte, Blocul Național Sindical & Mircea BURLACU, Vicepreședinte, Blocul Național Sindical în timp ce despre atingerea obiectivelor agendei pentru muncă decentă prin dialog social a susținut o prezentare Daniela ZIRRA, Profesor, Universitatea Româno – Americană.

Un astfel de demers, care vorbește despre combaterea muncii nedeclarate în sectorul de construcții, este salutar. Și vă promit că mă aveți atât pe mine, cât și întreagă echipă a Blocului Național Sindical, alături de voi în tot acest proces. Cardul lucrătorului în construcții nu trebuie să rămână doar la stadiul de colaborare între parteneri sociali, între sindicate și patronate. Este nevoie de un proiect de lege, de un întreg parcurs legislativ care să fie dus până la capăt. Vă informez, în premieră, că am discutat și antamat deja o primă întălnire în cadrul comisiilor de muncă din Parlament. Există această deschidere, vom merge împreună și vom discuta cu toți factorii de decizie. Acest instrument devine și mai important pentru că ne aflăm în fața unei provocări extraordinare: sumele extraordinare care trebuie să vină prin PNRR și fondurile structurale alocate României. Și cum o foarte mare parte din acești bani sunt pentru investiții, sectorul de construcții are un rol determinant. Nu cred, personal, că sectorul este pregătit pentru această provocare. Dar prin astfel de inițiative putem spera că lucrurile se vor așeza.” Dumitru COSTIN, Președinte, Blocul Național Sindical

Partenerii sociali din industria de construcții au subliniat, în repetate rânduri, adâncirea relațiilor de cooperare printr-un dialog cu actorii cheie și decidenții politici, scopul fiind nu doar eradicarea muncii nedeclarate, ci și transformarea muncii nedeclarate în muncă declarată, fără a omite penalizarea acțiunilor frauduloase.

Marea provocare în ceea ce privește munca nedeclarată ar fi cel de-al treilea partener de dialog, adică autoritatea, instituția, cel care trebuie să reglementeze, să ia măsuri, să controleze, să vină și să sancționeze fenomenul. Acest card pe care vi-l propuneți este un lucru care vă va aduce beneficii atât ca angajatori, dar și ca angajați, însă nu existența cardului în sine rezolvă problema. Numai ținând strâns legătura patronat-sindicat, folosind permanent dialogul transparent, cu scop comun, acela al bunăstării lucrătorilor și al angajatorilor, să poată fi implementat acest card într-un sistem reglementat.” Mircea BURLACU, Vicepreședinte, Blocul Național Sindical

Argumente pentru introducerea cardului lucrătorului în construcții în România au oferit Florian BURNAR & Cristian PĂUN, Experți politică publică iar Gabriela Sterian a oferit o perspectivă amplă asupra întregului demers, în calitate de Manager de proiect.

Proiectul „ID Cards pentru lucrătorii în construcții” se desfășoară pe o perioadă de 15 luni (februarie 2021 – apriliei 2022) și este susținut de guvernul norvegian prin intermediul Granturilor Norvegiene 2014 – 2021 în cadrul Programului “Dialog Social – Muncă Decentă”. Până în acest moment rezultatele proiectului sunt:

  • Două fundamentări științifice ce furnizează baza argumentației pentru propunerea de politică publică:
    • Studiu comparativ în diferite țări europene privind utilizarea cardurilor sociale în sectorul de construcții’’ – analiză pe 11 țări europene care utilizează acest instrument
    • Realizarea primei cercetări cantitative și calitative cu privire la piața muncii din sectorul de construcții din România
  • Schimb de bune practici privind modelul de card norvegian
  • Instruirea a peste 200 persoane din sectorul de construcții cu privire la munca decentă și dialogul social, reprezentante din 6 regiuni de dezvoltare a României

Ca etapă firească a realizării propunerii de politică publică este etapa sesiunilor de consultări, care crează premisele unui dialog extins cu părțile interesate în asigurarea transparenței procesului. Vor fi înglobate recomandările propuse de părțile interesate și dezvoltate variante pentru introducerea acestui card al lucrătorului, metodologie de implementare, instituții responsabile de evaluare și control, precum și o analiză a costurilor și impactul asupra bugetului național. Propunerea de politică publică va fi înaintată autorităților publice.

Informații suplimentare:

Gabriela STERIAN, Manager Proiect

Mobil : 0724 26 86 55

E-mail: gabriela.sterian@fgs.ro  

Dan ȘERBULEA, Expert comunicare și PR

Mobil: 0723 617 046

E-mail: dan@sharemedia.ro

  

Related Articles

Back to top button
Translate »
en_USEnglish