Noutăți

„Cardul Lucrătorului în Construcții”. Propunerea de politică publică este finalizată!

Vom avea un „Card al Lucrătorului în Construcții”? Proiectul „ID CARDS pentru muncă decentă în sectorul de construcții” și-a atins toate obiectivele asumate, cel mai important fiind realizarea unei propuneri de politică publică privind oportunitatea introducerii unui „card al lucrătorului în construcții”.

Proiectul, inițiat de FGS Familia în parteneriat cu Federația Patronatelor Societăților din Construcții și Fellesforbundet, Norvegia și susținut de guvernul norvegian prin intermediul Granturilor Norvegiene 2014 – 2021 în cadrul Programului „Dialog Social – Muncă Decentă” a vizat elaborarea unei politici publice pentru crearea unui sistem nediscriminatoriu de combatere a muncii nedeclarate în sectorul de construcții din România printr-un card social pentru lucrătorii angajați, ca instrument de promovare a unei agende privind munca decentă și lupta împotriva dumping-ului social.

Cele mai importante rezultate ale proiectului sunt:

Propunerea de politică publică a fost fundamentată pe cele două studii realizate în cadrul proiectului, experții venind cu propuneri privind opțiunile de implementare a schemei de card social de identitate, alături de argumentele teoretice, practice și financiare pe baza cărora autoritățile publice vor putea elabora cadrul normativ necesar introducerii acestui instrument în sectorul de construcții din România.

Sesiunile de formare ID Cards – 6 evenimente cu 275 participanți: Unul dintre cele mai importante obiective din cadrul proiectului a fost promovarea unei agende privind munca decentă și lupta împotriva dumping-ului social în rândul partenerilor sociali din industria construcțiilor. Acest lucru s-a realizat prin derularea de sesiuni de formare pentru persoane cheie din sindicate și patronate din industria de construcții din România, angajați și angajatori, dar și pentru reprezentanți ai instituțiilor și administrației publice, pentru internalizarea elementelor definitorii ale agendei privind munca decentă. Conceptul sub care s-au desfășurat cele 6 sesiuni de formare a fost “Munca decentă ca provocare a secolului 21” și a cuprins o analiză completă acoperind atât elementele conceptuale definitorii cât și analize detaliate și studii de caz.

Sesiunile de consultări publice au avut ca scop cunoașterea posibilităților de implicare și a rolului potențial al fiecărei instituții/organizații consultate, în viitorul apropiat, în procesul de susținere, promovare și implementare a acestui card al lucrătorului în construcții. Astfel, ele s-au axat pe cunoașterea punctelor de vedere ale actorilor implicați (autorități publice, parteneri sociali etc.), iar pe de altă parte pe identificarea acelora dintre aceștia care pot juca un rol determinant în materializarea propunerii de politică publică.

La dezbaterile din cadrul celor 4 sesiuni de consultare publică au participat reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Comisia de Muncă din Camera Deputaților, Inspecția Muncii, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, Asociația pentru SSM, Asociația Română a Constructorilor de Autostrăzi, Uniunea Națională a Experților în Legislația Muncii, Comitetul Sectorial în Construcții, Consiliul Consultanților Fiscali, Consiliul Național al IMM-urilor din România, Uniunea Națională a Restauratorilor de Monumente Istorice, Uniunea Generală a Industriașilor din România, Asociația Inginerilor de Instalații din România , Asociația Specialiștilor în Confidențialitate și Protecția Datelor, Camera de Comerț și Industrie Prahova,  Casa Socială a Constructorilor și Casa de Meserii a Constructorilor alături de reprezentanții firmelor și partenerilor sociali implicați în dezvoltarea propunerii de politică publică: FGS Familia și Federația Patronatelor Societăților din Construcții.

Concluziile și propunerile rezultate în urma consultărilor au constituit punctul de pornire în formularea planului de acțiune pentru implementarea propunerii de politică publică, în special a aspectelor referitoare la propunerile de instituții responsabile, termene preconizate de realizare, costuri de implementare, impact și rezultate așteptate.

Propunerea de politică publică

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Back to top button
Translate »
en_USEnglish